|
| Colectie: | Istorie
| |
| Format: | 13x20 | |
| Nr. Pag.: | 212 | |
| ISBN: | 978-606-93476-4-5; (,) | |
| Limba: | Romana | |
| Editia: | 2 | |
| Data aparitie: | 2013 | |
Pret(Lei vechi): | 294300 (TVA9% inclus) | |
Pret(Lei): | 29.43 | |
| Pret nou 2016 (lei): | 28.35 (TVA 5% inclus) |
|
| Stoc: | epuizat | |
| Descriptori: | istorie
personalitati
dezvaluiri
dezinformarea
frica | |
|
Cărţi pe care nu trebuie să le scăpaţi
Cărţi cu care va puteţi mândri
Hrană vie, o bicicletă, o carte bună, gândire pozitivă, energie holografică!
NIBIRU, Marduk, Planeta Crucii, Hercolubus, Eris, Omega, 2003UB313
Planeta cu 50 de nume
/ 0 /
Un roman uluitor despre Vlad Tepes. E un roman-model care, îndraznet si parca sfidator, cultiva idei si valori fundamentale si uitate parca acum – cinstea, altruismul, vitejia, abnegatia, sacrificiul de sine.
Fragment: Rastignit intre cruci
- Isprava asta n-am povestit-o înca la nimeni, sa nu zica lumea ca ne laudam si, mai ales, e vorba de ceva spurcaciuni asa ca ne cam temem ca blestemele lor sa nu ajunga si pe cei care aud povestea. Nu-i vorba, noi sase avem ceva ierburi care ne feresc de astfel de prapadenii, dar de domniile voastre mi-e mila ca prea sunteti tineri sa va uscati asa într-o noapte sub puterea vrajilor. Mde... mai bine tac! se sclifosi Stroe, disperat în mintea sa ca ostenii l-ar putea opri din melitat.
Curiozitatea atinsese însa cote mult prea înalte printre ascultatori si fiecare ochise deja în gând câte o baba desfacatoare de farmece sau câte o biserica la care sa mearga a doua zi dis-de-dimineata pentru ceva danii care sa-i fereasca de necazuri si duhuri necurate.
- Acum mai bine de zece ani, Vlad Voda Dracul ne-a însarcinat pe noi cinci cu o slujba de mare însemnatate si tare primejdioasa: trebuia sa mergem, nestiuti de nimeni, cu câtiva saci de galbeni la unul din capii ienicerilor din Edirne si sa-l convingem a începe o rascoala în capitala imperiului. Asta era partea usoara a slujbei data de Voda! Mai greu era ca nu puteam umbla pe drumuri stiute si trebuia sa trecem Dunarea pe la Smârcurile Gheenei, un loc ferit de oameni, pe unde se zicea ca salasluieste Mistretu’ Mistretilor, zis si Gogosaurul - o lighioana blestemata, var bun cu Scaraotchi.
- Era mistret, Domnule- întreba fascinat unul din tinerii strajeri.
- Nu! Era arici! Pai, ce vrei sa fie- Era un fel de mistret, da’ stai sa vezi! într-o noapte când tocmai credeam ca am scapat cu bine spre malul Dunarii, numai ce vad iesind din apa o dihanie de mistret cum n-am mai pomenit. Mare cât doi ursi.
- Chiar cât doi- nu-i veni sa creada tânarului strajer.
- Si înca dintre cei mai mari, continua Stroe netulburat. Cum iese dihania din apa ne-am facut una cu pamântul sa vedem ce are de gând. Numa’ ce-l vad ca se ridica în doua picioare ca omu`, scoate un stergar si începe sa se zvânte de apa. Atunci, pe fratele Mihnea, de mirare, l-a apucat sughitu’. Asta ne-a fost! Sarsailane vede si serepede lanoi. Eu, care eram mai în fata,
i-am iesit–nainte cu iataganul în mâna. Saracia de mistret se salta iarasi în doua copite si, când sa-i retez coltii, ma izbeste în vintre cu un picior de jos.
- Hai, bre! Pai ce, statea acu doar într-un picior- insista tânarul înca neconvins.
- Nu, frate! Ma palise cu al cincilea picior, ala de-l tinea ascuns sub coada sa nu-l vaz eu!
- Domnule Stroe, reveni tânarul, mata nu cumva le cam...
- Ia mai taci, ba, îl întrerupse pe necredincios un strajer mai vârstnic, lung cât o prajina si uscat asemenea,abiaabtinându-se sa nu râda. De lighioanele astea am auzit si eu, dar nu m-am încumetat a ma lupta cu ele, prea erau fioroase!
De fapt, pentru toata lumea - cu exceptia celor mai tineri - fusese clar înca de la început ca Stroe le va servi una din snoavele sale înflorite si ametite care îl facusera la fel de celebru ca si faptele sale de vitejie. Despre acestea din urma nu-l auzise înca nimeni vorbind, iar cei care-l cunosteau mai bine, stiau ca sub masca de fanfaron a viteazului luptator se ascundea de fapt un om modest si chiar timid. Iubea însa snoavele si farsele pentru ca, adesea, cu ajutorul lor, descretea fruntile celor lânga care traia si care, ca si el, în afara de lupte si asprimile vietii de soldat, nu prea gaseau multe motive de bucurie.
- Pe mata te vad mai întelept între toti, îi multumi Stroe lunganului pentru sustinere, si poate le mai împartasesti si astora mici din tainele luptei cu spurcaciunile.
Cum pe mine ma doborâse, continua el povestirea, fratii Marcu si Mihnea îi sarisera în cap lui Gogosaur. Când m-am dezmeticit, scârnavia se scutura ca apucat de tremurici si cavalerii zburau când încoace, când încolo, atârnati de câte-o ureche a Gogosaurului, fiecare. Tocmai când gândeam ca aripile dezastrului se coboara peste noi, s-a înfaptuit minunea!
Pauza lasata înadins de Stroe parea sa-si fi facut efectul. Soldatii care nu se tineau cu mâinile de burta de atâta râs, cascau atenti gurile în asteptarea finalului.
- Fratele Ler, care-i mai trecut prin d-astea decât noi toti la un loc, si-a scos repede...
- Palosul si l-a spintecat! nu mai avu rabdare tânarul,
- Ne! palaria! stia el de pe la pustnicii cei far’ de vârsta ca Mistretu’ Mistretilor sade blând ca un miel si asculta tot ce-i zici daca–i legi ceva pe ochi sa nu mai vaza…. si-atunci, Ler,curajos cum îl stiti, odata se-avânta cu palaria lui mare în mâna si i-o-ndesa pe ochi pocitaniei.
Sa vezi atunci minune nemaivazuta! Porcul se lasa usurel pe vine, pipaie usor cu coada si cu mâinile împrejur sa nu s-aseze pe ceva tare si se lungeste cât e de mare, cumintel pe spate. A mai tremurat asa, de încordare, oleaca, apoi s-a-nmuiat si a început sa fluiere încetisor. Maiculita! De pe buzele groase si paroase se pornise un cântecel cum numa’ o zâna poate sa scorneasca. Asta era ultima lui încercare, si mai, mai sa ne termine. Noi, neobisnuiti cu asa primejdii ale sufletului, am ramas trazniti si dupa o clipa jucam toti trei ca fermecati. Mihnea si Marcu se tineau în brate cum numa’ la baluri împaratesti am mai vazut si dantuiau ca purtati pe valuri. De mine, ce sa zic- Am prins de-odata a merge spre Ler si nu pricepeam de ce nu ma ia el la dans!
- Si domnul Ler dansa, bre- fu curios un alt strajer.
- Tocmai, ca el stia ca-i lucru necurat si de la-nceput îsi vârâse în urechi o bundita de oaie rupta-n doua ca sa-ncapa mai bine. Voi ati auzit de el ca-i limpede la minte si în cele mai grele lupte. Asa si-acu! Pleosc! Ma cârpi c-o palma peste ochi de am crezut ca nu ma mai scol. Vezi bine ca altfel nu ma putea scoate de sub puterea vrajei porcesti!„Scoala, frate, si sui-te pe balaur, ca nu-i lucru curat! Sa-l tii strâns cât îi soptesc eu la ureche un descântec care pe loc îl cuminteste si sa nu-i caza palaria de pe ochi ca dusi suntem de pe fata pamântului!”, îmi zice el. Ce sa fac- Ascultai porunca si ma suii pe porc.
Numa’ ce-l vad pe Ler ca se-ntinde jos lânga pocitanie si-i sopteste la ureche blând, ca la o mândruta:
Ochi de purcica,
Mica, frumusica,
Cântec de soi
Pentru-asa purcioi.
Sa se iveasca,
Sa se-adevereasca,
Pentru lighioane,
Peste patru toamne,
Pui de purcelusi,
Mici si jucausi,
Ca sa te aduni,
Sa nu te razbuni!
Pe la casa ta
C-o mândra purcea,
Sa te veselesti
Pân’ la batrâneti!
Ho!
- Si-a mers, domnule- îsi continua tânarul sirul întrebarilor.
- Si-nca cum! Acum vreo saptamâna, am primit carte de la Gogosaur. Zice ca s-a maritat cu o purcica din ograda unui crestin. Au ei ceva probleme cu fiul cel mic care se trage mai mult în partea lui tac-su si mai pleaca de-acasa cu saptamânile, da-n rest e bine! Mai ajuta batrânilor din sat la munci, mai se sfatuieste cu oamenii în pricinile cele de cu toate zilele si de vreun an iese si la hora cu oamenii dumineca. Ce mai, e în rând cu lumea!
Râsul sanatos al ostenilor, la care se alaturase imediat si zanatecul de soare primavaratec care se tot hârjonea cu pâlcurile de clopotei si toporasi din curtea castelului, parea sa fie rostuit la Hunedoara de când lumea si pentru totdeauna. Iar daca n-ar fi fost armele de pe umerii soldatilor si caii pregatiti mereu pentru marsuri si campanii lungi ai fi putut jura ca de razboi nu auzise nimeni înca, prin acele parti.
Stroe stia însa ca razboiul exista si ca-l asteapta. Pe el si pe ai lui. Iar pentru asta avea nevoie ca oamenii de lânga el sa-l înteleaga si mai ales sa-l îndrageasca. Doar asa putea conta pe ei în clipele cele grele ale luptelor. si pe lânga asta, îi placea la nebunie sa palavrageasca...
Carbunele-ncins din pomete si inima rupta în patru
Cu sabii întinse pe spete - asa fu lumea lui Dracul!.
|
|
-0%
-0%
-0%
-0%
-0%
-0%
-0%
-0%
-0%
-0%
-0%
-0%
-0%
-0%
-0%
-0%