(272)
Jocul cu contextul




(437)
Capcana ingerilor
Alexandru Ciobanu





(1171)
Cui ii e frica de reptilieni
Alexandru Ciobanu




(10)
Divina impostura
Alexandru Ciobanu




(11)
Persia si dispersia
Alexandru Ciobanu


(12)
Planeta ipocritilor
Alexandru Ciobanu


(9)
Paradisul dispretului
Alexandru Ciobanu


(13)
Cruciada globalizarii
Alexandru Ciobanu




(311) DE LA UNIVERS LA MULTIVERS, CU PASUL


de Alexandru Ciobanu

 

BIBLIOGRAFIE

            Termenul cu care se defineşte unanim totalitatea constelaţiilor şi galaxiilor, Universul, se compune din două părţi. Particula UNI şi substantivul VERS sau adverbul VERSUS. Termenul ce defineşte acest mare conglomerat, începe parcă ostentativ cu particula UNI, pentru a ne preveni din start, că trăim într-un caz particular şi că trebuie să fim pregătiţi să o înlocuim cu particula MULTI. Jumătatea VERS, are sensul cunoscut şi utilizat de poeţi, dar VERSO este în mod uimitor o trimitere subtilă la faţa cealaltă a unei suprafeţe plane de hârtie, ca în cazul benzii lui Mabuse. Adverbul VERSUS, tot în mod promiţător, conţine sămânţa adversităţii, a reversului. Să răspundem acestor provocări.

În cosmos este întuneric. Dacă razele sorilor nu întâlnesc obstacole, străpung nestingherite prin beznă. Când le iese în cale câte o lună o lovesc bezmetice şi sunt întoarse din drum care încotro, ca să ducă lumii vestea descoperirii. În câmpul de emisie al Soarelui, Luna noastră cea de toate nopţile, nu se poate sustrage presiunii fotonice a acestuia şi privită din unghiuri convenabile prezenţa sa ne înfioară poeţii. În timpul fazelor lunare porţiunea expusă Soarelui este diferită şi astfel se partiţionează ceea ce observăm noi pământenii.

Pe un ecran radar se vizualizează ecoul unui fascicol de unde radar reflectat de contururile decorului sau de obiectele ce îl traversează. Aşa sunt depistate avioanele şi este urmărită evoluţia lor în zbor. Dacă avionul are capacitatea să absoarbă fascicolul de unde radar sau le reflectă în unghiuri ce nu se mai întorc la sursă, avionul nu mai poate fi reperat de staţiile radar şi devine avion invizibil în universul radar. Oricine îl poate vedea cu ochiul liber sau cu binoclul, cum vine şi îşi aruncă bombele, în afară de staţiile radar.

Când avionul nu mai este vizibil nici pentru ochiul omenesc, fie a ieşit din câmpul vizual, adică s-a depărtat, sau e mascat de un obstacol, fie a devenit transparent pentru undele cu care operează organul nostru vizual, adică a trecut în alt univers. El poate rămâne vizibil în infraroşu sau pentru alte game de frecvenţe. Starea lui fizică nu suferă nici o transformare la trecerea dintr-un univers în altul, după cum şi Prâslea cel Voinic trecea de pe tărâmul acesta pe tărâmul celălalt fără modificări de comportament.

Deci trecerea dintr-un univers în altul este independentă de setul de parametri proprii, ce caracterizează pasagerul, ci este determinată de criterii ce îi transcend. E ca şi cum un turist ce face înconjurul lumii într-un circuit organizat, trece din paradisul bunăstării şi civilizaţiei în pitorescul lumii a treia, în conformitate cu prevederile traseului. Lungimea de undă a radiaţiilor, viteza de deplasare, gama de frecvenţe, nivelul de trai, sunt parametri ce diferenţiază universurile coexistente între ele.

În universul muzical audiţia este posibilă în parametrii urechii omeneşti. Odată emisă, muzica este auzită şi se disipă în neant sau poate fi înregistrată pe diferiţi suporţi. Aceeaşi bucată muzicală trece modestă dintr-un univers în altul, fiecare cu caracteristicile sale. Iniţial este partitură. Toate detaliile de gamă, linia melodică notă cu notă, registrul, orchestraţia, ritmul sunt prevăzute şi prestabilite de compozitor. Universul partiturilor este lizibil doar pentru notişti, pentru cei ce nu descifrează alfabetul muzical, partiturile rămân o simplă scriere ideografică.

O incursiune în industria de înregistrare a muzicii ne oferă exemplul specificităţii şi natura diferenţierilor practicate. Transpunerea pe bandă magnetică presupune viteză constantă de înregistrare şi redare. La altă viteză de redare, ceea ce rezultă nu reproduce câtuşi de puţin bucata din partitură. În alt univers, înregistrarea pe spirala discului de patefon presupune armonizarea densităţii de informaţie cu viteza unghiulară diferenţiată pe raza discului. Muzica digitală, înregistrată pe compact disc defineşte un alt univers caracterizat prin viteza specifică pistei şi prin densitatea de informaţie depusă. Diferenţierea se face tot pe rază, pistele fiind în această situaţie cercuri concentrice. Trecerea de la un univers la altul, fără instrumentalul adecvat, face din cea mai suavă muzică o cacofonie zgomotoasă sau o audiţie mută fig. 311.1, E,F.

Suprapunerea simultană, prin acelaşi cablu a mai multor convorbiri telefonice diferite (292), se constituie într-un fascicol de universuri paralele ce coexistă independent şi de cele mai multe ori paşnic. Producătorii de radio şi televiziune îşi câştigă pâinea şi trăiesc, coexistând în acelaşi univers de piaţă, diferenţiaţi strict de benzile de frecvenţe pe care le-au închiriat. Trecerea dintr-un univers în altul poate fi privită din două puncte de vedere. Fie ca un transport sau transfer de materie, energie sau informaţie, dacă observatorul supervizează simultan cele două universuri implicate, fie ca o defilare a universurilor, în situaţia în care observatorul este solidar şi staţionar pe obiectul transferat.

Să revenim la avioane. În zorii aviaţiei, avioanele erau propulsate de motoare cu elice. Elicea pur şi simplu se înşurubează în aerul atmosferic, trăgând după ea corpul avionului, care susţinut de portanţă trecea de la deplasarea pe sol la zborul în aer, fig.311.1.B. Cu cât dislocă mai mult aer din faţă şi îl expulsează în partea din spate cu atât avansează mai repede.

Din punctul de vedere al pasagerilor de la bord care stau comod în fotolii, călătoria se percepe ca şi cum curenţii de aer şi norii le defilează prin faţa hublourilor. Mai târziu, propulsia reactivă s-a dezvoltat evidenţiind şi mai pregnant transferul de materie din spaţiul condensat din faţa vehicolului într-un spaţiu rarefiat şi dilatat prin arderea combustibilului, în spatele acestuia, indiferent că e vorba de avioane sau rachete fig.311.1.A,B,C. Din alt punct de vedere, aceste vehicule pot fi comparate cu nişte pompe mobile de gaz. Admisia aerului şi refularea gazelor de ardere provocându-le deplasarea. În antiteză pompele propriu zise, provoacă deplasarea mediului fluid (aer sau apă) cu o încălzire nesemnificativă, pentru că agregatele sunt fixate temeinic pe o fundaţie. Fără o imobilizare eficientă pompele şi-ar începe şi ele deplasarea odată cu fluidele vehiculate, desigur tot pe direcţia aspiraţiei.

Şi mai semnificativă este deplasarea unei foreze fig. 311.1.D. Foreza înaintează doar dacă reuşeşte transferul materialului escavat din faţa sapei, în spatele acesteia. Fără premeditare dar nu întâmplător, liniile de forţă ale unui magnet bară sunt reprezentate întotdeauna ca ieşind din polul nord şi intrând în polul sud fig. 311.1.G. Ca un înotător de bras, care ia apa din faţă şi o duce în spate. Dictatorul îşi strânge puterile din mulţimea anonimilor pe care îi manipulează şi îi înhamă la propria sa ascensiune. Cu cât supuşii sunt mai mulţi cu atât el e mai tiran.
<img src=http://www.miracol.ro/progalex/figuri/Fig.311.1.gif>

Într-o cutie de viteze cu mai multe trepte, fiecare pinion comută alte dispozitive sau altă viteză de ieşire fig. 311.1.H. Trecerea de la un univers la altul este dictată fie de schimbarea vitezei de rotaţie fie de puterea ce trebuie scoasă din angrenaj. Operaţia necesită un timp de cuplare-decuplare. Cu alte cuvinte variatorul de viteză, cu care tehnicienii sunt cât se poate de familiarizaţi, este în acelaşi timp şi translator între cele două universuri, cel de intrare şi cel de ieşire. De remarcat că toate transferurile dintr-un univers în altul, presupun şi un aport energetic sau de timp, simbolic sau covârşitor, de la caz la caz.

După aceeaşi regulă se desfăşoară şi călătoria în continuumul spaţiu-timp. O astfel de rachetă absoarbe timpul din faţă şi îl refulează în spate, avansează în viitor acumulând trecutul. Într-un experiment mai vechi pe care l-am amintit în [160,(99)], savanţii reuşiseră să convingă găinile unei crescătorii să ouă de două ori pe zi. Găinile se culcă seara proverbial de devreme şi atunci mintea iscoditoare a micului savant întreprinzător a găsit soluţia. În miez de noapte aprindea luminile în întreaga fermă, găinile se trezeau şi animate de activitate şi de libidou înţelegeau că a început o nouă zi. Cum găinile ouă ziua, cele mai multe înţelegeau că e momentul să mai facă un ou. După câteva ore de miniziuă luminile se stingeau şi găinile se culcau iarăşi, urmând să fie deşteptate de cucurigul cocoşilor în zorii adevăratei zile. O creştere sensibilă a productivităţii cu cheltuieli suplimentare destul de mici.

La scară planetară lucrurile au evoluat după acelaşi proiect. Zeii, mari întreprinzători ai civilizaţiei omeneşti, s-au gândit să-i facă pe oameni mai harnici, mai prolifici, mai profitabili. Au aplicat acelaşi principiu ca pentru găini, adică au accelerat ciclul biologic al oamenilor. Acum timpul Terrei s-a contractat, 16 ore echivalează cu 24 de ore de altădată [236,(81)], iar frecvenţa de vibraţie a planetei a crescut de la 7,56 Hz, la începutul secolului XX, la 3500 Hz în zilele noastre [235,(4)], cu consecinţe biologice greu de evaluat.

Omul este simultan constructor de universuri şi obiect de transfer între universuri. Asupra celor construite omul are transcendenţă şi putere de decizie şi manipulare. Trecerea de la un univers construit la altul este la dispoziţia omului şi decurge programat, în ordine secvenţială, sau aleator, ca melodiile în tonomat. În acelaşi mod, omul îşi face trecerea de la universul din care s-a născut şi a ajuns la maturitate, în universul lumii de apoi, tot în mod programat, când i se termină zilele, sau aleator în urma unui accident. Timpii de cuplare-decuplare sunt momentele critice ale naşterii sau ale agoniei.

În aceeaşi clasă de fenomene, dar în domeniul chimiei şi nu al mecanicii sau biologiei, se încadrează evoluţia mineralului sticlos transparent descoperit în Phoenix, Arizona (303). Din motive greşit înţelese Laurence Gardner [234,55], ne oferă o cantitate minimă de informaţii. Nici nu aveam nevoie de mai multe, reţinem cele câteva aspecte importante: Proprietăţi fizice: substanţă minerală de provenienţă necunoscută compusă în exclusivitate din metale preţioase din grupa platinei, cu aspect de “sticlă transparentă minunat de clară” , insolubilă în apă. Expusă la soare sublimează fără să rămână vreo urmă, cu degajarea unei flăcări albe. La o anumită temperatură se transformă într-o pulbere albă. Proprietăţile electromagnetice lipsesc dar este superconductibilă, prin încălzire dezvoltă gravitaţie negativă deci generează imponderabilitate, înmagazinează orice cantitate de energie şi lumină.

Pentru a adânci mai bine fenomenul, dată fiind penuria de informaţii, avem totuşi o soluţie, întotdeauna aceeaşi. În natură nici un fenomen nu evoluează singular. Trebuie să căutăm fenomenul sau substanţa cu proprietăţi echivalente, chiar dacă se manifestă la o scară mai mult sau mai puţin exotică. Răspunsul este simplu, cunoaştem cu toţii o astfel de substanţă şi suntem conştienţi de importanţa ei biologică: este vorba despre APĂ. Este mult mai accesibilă şi ne permite să o studiem pe îndelete. Puţinele lucruri pe care le-am aflat despre apă, ne ajută să avansăm şi în cunoaşterea pulberii albe miraculoase. În mod echivalent, apa reproduce un număr mare dintre proprietăţile manei cereşti, dacă nu pe toate. Ca şi în cazul acesteia la o anumită temperatură se prezintă ca o “sticlă transparentă minunat de clară“ pe care o numim gheaţă. Încălzită încet trece din stare solidă în stare lichidă. Continuând încălzirea, se împuţinează pe neobservate şi se face nevăzută ochiului omenesc, dispărând sub formă de vapori, care sfidează gravitaţia şi se înalţă spre cer. Vaporii au un dispreţ specific faţă de gravitaţie. Deci apa poate şi ea genera energie gravitaţională negativă, prin evaporare. Dar nu dezvoltă decât atâta cât să nu poată evada din atmosfera terestră, adică să nu iasă din pompa gravitaţională.

La temperaturile scăzute din înălţimile cerului, vaporii se răzgândesc şi se întorc acasă ca fii rătăcitori, condensaţi în picături smerite de ploaie sau fulgi înnobilaţi de zăpadă. Încălzită brusc, gheaţă se comportă mai modest în raport cu pulberea albă de metale preţioase, şi explodează moderat, nu cu lumină albă, ci cu degajare de vapori uscaţi, care nu cunosc nici ei bariera gravitaţiei. Apa nu a primit încă licenţa de combustibil ecologic, deoarece brevetul nu şi-a ispăşit secolul de arest în seifurile mai marilor profitului. Fiindcă veni vorba, apa potabilă înmagazinează nu numai energie calorică ci şi forţă financiară, sub formă de taxe, impozite, accize şi ce se va mai inventa. Apa ne face viaţa posibilă, iar pulberea de aur ne susţine longevitatea. Sub electroliză apa se disociază în apă vie şi apă moartă, de care se interesează mai mult folcloriştii pasionaţi, decât oamenii de ştiinţă îndreptăţiţi, astfel că virtuţile apei vii şi apei moarte au fost uitate şi nu sunt speranţe să fie repede redescoperite şi puse în slujba oamenilor.

Apa înmagazinează o cantitate mare de energie calorică, având căldura specifică mai mare decât majoritatea substanţelor solide, dar o cedează cu generozitate, până la ultimul grad, dacă îi este extrasă cu o pompă de căldură. Factorul moderator este pompa termică, vectorul de serviciu - temperatura. Căldura acumulată determină amploarea proceselor.
Acum să extrapolăm şi să ne imaginăm o pompă cu care să vehiculăm spaţiul, după exemplul călătorului care de la fereastra compartimentului de tren are senzaţia că stă pe loc şi decorul îi defilează docil prin faţa ochiului nesăţios, ca modelele la parada rochiilor. Apoi să sporim viteză către limitele sale negândite. Ne este mai uşor să atingem punctul culminant al deplasării, la viteza luminii sau chiar peste aceasta, dacă ne sprijinim pe observaţia unui matematician mexican, Miguel Alcubierre:

[234,58] Este cunoscut acum faptul că este posibilă modificarea cuantumului spaţiu-timp într-un mod care permite unei nave cosmice să călătorească cu viteză mare printr-o expansiune pur locală a spaţiului şi a timpului în spatele navei şi printr-o contracţie opusă în faţa ei - cu o viteză mai mare decât cea a luminii, care aminteşte de propulsia warp din literatura SF.\"

Cu alte cuvinte deplasându-se în mod warp, nava parcurge distanţe transuniversale stând pe loc, deci cu un minim consum de timp şi de energie. O astfel de deplasare ar fi posibilă, după Alcubierre, dacă un combustibil - materie exotică, ar genera o distorsiune spaţio-temporală, adică ar fi capabil să producă o atracţie gravitaţională negativă. Factorul moderator este pompa de spaţiu, vectorul de serviciu este viteza iar timpul ajustează veşnicia traseului, pentru a ne feri de deziluzia că orice deplasare are loc pe o curbă iar curba este de fiecare dată o spirală.

Aria de manifestarea a acestui fenomen este chiar mai largă decât bănuim. Pompa de bogăţie funcţionează după acelaşi principiu. Cei mulţi îşi cedează resursele materiale dispersate pe teritoriile împărăţiilor, pe sub saltele, pe la ciorapi sau prin buzunare ascunse, care sunt aspirate de zei, regi, împăraţi, tirani, dictatori, preşedinţi, cămătari, perceptori. Trecerea din universul celor săraci în paradisul înavuţiţilor asigură propulsia sistemului la care suntem înhămaţi cu toţii. Şi fireşte direcţia de înaintare este tot din colbul drumului spre înălţimile cerului.

Dacă aveţi cea mai mică îndoială, nu uitaţi precum în cer:
(Iosua 6,19) Tot argintul şi tot aurul, toate lucrurile de bronz şi de fier să fie închinate Domnului, ele vor intra în visteria Domnului.
aşa şi pe pământ:
[235,66] ...54% din capitalul financiar mondial net era deţinut de către 2% din familii, iar 86% de către primele 10% din familii; 55% din familiile din eşantion nu deţineau nici un capital sau aveau unul negativ...

La jumătatea anului trecut, câţiva ziarişti români, prieteni, se aflau într-o excursie pe cont propriu într-o măreaţă capitală europeană. Într-o zi paşii i-au dus pe una din străzile de renume ale oraşului, unde dintr-o reşedinţa oficială tocmai ieşeau nişte înalţi demnitari. Ziaristul tot ziarist, repede aparatele la ochi şi pune-te pe făcut fotografii. O adevarată pleaşcă, nu aglomeraţie, nu protocol, nu cordoane cu restricţii, distanţa potrivită, vremea propice, un chilipir ce mai. Tehnica din dotare ultramodernă, aparate digitale de ultimă generaţie, toţi cu ele la ochi: krenţ-krenţ-krenţ-krenţ. Demnitarii, bezele în toate părţile, parcă mai destinşi ca niciodată, krenţ- krenţ-krenţ-krenţ. Ziua a prins deodată mai multă culoare, şansa te înveseleşte, ce o să se mai semeţească ei cu atâte personalităţi la pachet. Seara, la computer - tot oraşul, altfel bomburat, era plin de lumină şi viaţă de oameni şi maşini, dar stupoare, demnitarii ia-i de unde nu-s! Oamenii i-au văzut, i-au aclamat, i-au fotografiat, dar aparatele oarbe nu au simţit nimic! Dar nimic. Parcă ar fi trecut la pas dintr-un univers de frecvenţe în altul!