(437)
Capcana ingerilor
Alexandru Ciobanu






(9)
Paradisul dispretului
Alexandru Ciobanu






(12)
Planeta Ipocritilor
Alexandru Ciobanu



(13)
Cruciada globalizarii
Alexandru Ciobanu






(20)
Apocalipsa psihiatriei
Cristian Negureanu



(18)
Tacerea idolilor
Cristian Negureanu






ARE PLOAIA TATA?
Alexandru Ciobanu

Trimiterile bibliografice pot fi gasite la adresa:

(298)

(Iov 38,28) "Are ploaia tata? Cine da nastere picaturilor de roua? Din al cui sân iese gheata si cine naste promoroaca cerului, ca apele sa se îngroase ca o piatra, si fata adâncului sa se întareasca?"
Cu certitudine ca ploaia are tata, de vreme ce este cineva care vorbeste despre ploi la persoana întâia:
(Levitic 26,4) "Va voi trimite ploi la vreme, pamântul îsi va da roadele, si pomii de pe câmp îsi vor da rodurile."
(Isaia 5,6) "Voi porunci si norilor, sa nu mai ploaie peste ea."
(Isaia 45,7) "Eu întocmesc lumina, si fac întunerecul, Eu dau propasirea, si aduc restristea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri. Sa picure cerurile de sus si sa ploaie norii neprihanirea! Sa se deschida pamântul, sa dea din el mântuirea, si sa iasa totodata din el izbavirea! Eu, Domnul, fac aceste lucruri."

Oamenii simpli, cunoscându-si micimea potentialului, stiu ca cei puternici aranjeaza ploile si vorbesc despre ploaie atribuind-o cu respect puterilor Celor de Sus:

(Geneza 7,11) "În anul al sasesutelea al vietii lui Noe, în luna a doua, în ziua a saptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare si s-au deschis stavilarele cerurilor. Ploaia a cazut pe pamânt patruzeci de zile si patruzeci de nopti."
(Geneza 8,1) "Dumnezeu si-a adus aminte de Noe, de toate vietuitoarele si de toate vitele care erau cu el în corabie; si Dumnezeu a facut sa sufle un vânt pe pamânt, si apele s-au potolit. Izvoarele Adâncului si stavilarele cerurilor au fost închise, si ploaia din cer a fost oprita. Apele au scazut de pe fata pamântului, scurgându-se si împutinându-se, si, dupa o suta cincizeci de zile, apele s-au micsorat."
(Iov 5,10) "El varsa ploaia pe pamânt, si trimete apa pe câmpii."
(Iov 38,27) "Caci El trage la El picaturile de apa, le preface în abur si da ploaia, pe care norii o strecoara, si o picura peste multimea oamenilor. Si cine poate pricepe ruperea norului, si bubuitul cortului Sau? Iata, El Îsi întinde lumina în jurul Lui, si acopera adâncimile marii. Prin aceste mijloace,El judeca popoarele,si da belsug de hrana. Ia fulgerul în mâna,si-l arunca asupra potrivnicilor Lui. Da de veste ca e de fata printr-un bubuit, si pâna si turmele Îi simt apropierea."

Turmele da, dar oamenii, nu! O similitudine ciudata, acelasi Dumnezeu, în alta împrejurare cu alte motivatii si mijloace a dat ploii alta conotatie:

(Geneza 19,24) "Atunci Domnul a facut sa ploaie peste Sodoma si peste Gomora pucioasa si foc de la Domnul din cer."

Domnul a observat cu o dezamagire divina calitatea neasteptat de proasta a culturii sale omenesti, desi nu facuse nici economie de mijloace, nici nu se abatuse de la tehnologie. Deprimat a luat hotarârea sa abandoneze cultura. Istorioara lui Isaia are o frumusete desavârsita, iar metafora a fost condusa pâna la scurt circuitul cu realitatea cotidiana:

(Isaia 5,1) "Prea Iubitul meu avea o vie, pe o câmpie foarte manoasa. I-a sapat pamântul, l-a curatit de pietre, si a sadit în el vitele cele mai alese. A zidit un turn în mijlocul ei, si a sapat si un teasc, apoi tragea nadejde ca are sa-I faca struguri buni, dar a facut struguri salbatici. Acum dar, - zice Domnul - locuitori ai Ierusalimului si barbati ai lui Iuda, judecati voi între Mine si via Mea! Ce as mai fi putut face viei Mele, si nu i-am facut? Pentru ce a facut ea struguri salbatici, când Eu ma asteptam sa faca struguri buni? Va voi spune însa acum, ce voi face viei Mele: îi voi smulge gardul, ca sa fie pascuta de vite; îi voi surpa zidul, ca sa fie calcata în picioare; o voi pustii; nu va mai fi curatita, nici sapata, spini si maracini vor creste în ea! Voi porunci si norilor, sa nu mai ploaie peste ea. Via Domnului ostirilor este casa lui Israel, si barbatii lui Iuda sunt vita pe care o iubea. El se astepta la judecata, si când colo, iata sânge varsat (irosit n.a.)! - Se astepta la dreptate, si când colo, iata strigate de apasare! Vai de cei ce însira casa lânga casa si lipesc ogor lânga ogor, pâna nu mai ramâne loc, si locuiesc în mijlocul tarii! Iata ce mi-a descoperit Domnul ostirilor: Hotarât, aceste case multe vor fi pustiite, aceste case mari si frumoase nu vor mai fi locuite. Chiar zece pogoane de vie nu vor da decât un bat, si un omer de samânta nu va da decât o efa.Vai de cei ce dis de dimineata alearga dupa bauturi ametitoare, si sed pâna târziu noaptea si se înferbânta de vin! Arfa si alauta, timpana, flautul si vinul le înveselesc ospetele; dar nu iau seama la lucrarea Domnului, si nu vad lucrul mânilor Lui."

Parasiti si fara îndrumare oamenii au început sa-si analizeze originile si perspectivele. In absenta lui Dumnezeu, care nemultumit de rezultat, a refuzat sa-i mai îndrume, Domnul a fost expropriat. Lucrarea sa a primit numele Natura, iar puterile sale au devenit fortele naturii. De fapt Natura are reguli precise si asculta de cei care le cunosc, Domnul fiind unul dintre acestia.
Mai târziu, si oamenii au descoperit bordul si au început sa apese pe butoane.

(227,153) "Cercul de piatra este o roata vindecatoare, mi-a explicat David. Este aici din vremuri uitate. Roata în sine nu are nici o putere, ea serveste ca loc de concentrare pentru cel care invoca rugaciunea. Poti sa o asemeni cu o harta...L-am privit pe David cum îsi scoate pantofii. Descult el s-a întors cu spatele la mine si s-a îndreptat spre cerc. Fara a scoate un sunet el a facut un tur al rotii, având mare grija sa onoreze amplasarea fiecarei pietre. Apoi cu miscari ce tradau veneratia fata de stramosii sai, a pasit descult pe pamântul ars. Cu fiecare pas degetele de la picioare se apropiau milimetric de pietrele exterioare. Nu le-a atins niciodata. Toate pietrele au ramas exact acolo unde fusesera asezate de mâinile cuiva apartinând unei generatii foarte îndepartate. Când a ajuns la marginea cea îndepartata a cercului, David s-a întors si am putut sa-i vad fata. Spre uimira mea, ochii lui erau închisi. Fusesera închisi tot timpul. Rând pe rând el îsi exprima pretuirea fata de amplasarea fiecarei pietre rotunde si albe în parte, simtindu-i pozitia cu picioarele."

O rugaciune într-un altar stravechi, si mai departe (287):

(227,153) "O harta calauzitoare între fiintele umane si fortele acestei lumi, mi-a raspuns el la întrebarea pe care înca nu o pusesem. Harta a fost creata aici, în acest loc, pentru ca aici membranele dintre lumi sunt foarte subtiri. Înca de pe vremea când eram copil, mi s-a predat limbajul acestei lumi. Dintre aceste lumi, voi vorbi cu fortele acestui pamânt, pentru a face lucrul pentru care am venit noi aici: sa invocam ploaia.... În dupa amiaza aceea vremea s-a schimbat. Ploaia a început brusc prin câteva picaturi cazute peste platoul ce marginea muntii în partea de est. În câteva clipe, picaturile au devenit mai mari si mai dese, pâna când a început o furtuna în toata regula. Nori uriasi negri s-au ivit deasupra vaii, întunecând partea de nord a muntilor Colorado pentru tot restul dupa amiezii si serii. Apa s-a acumulat mai iute decât a putut fi absorbita de pamânt si destul de repede, temerile localnicilor privind inundatiile s-au adeverit. M-am uitat la cei peste optsprezece kilometri de salvie ce ma separau de lantul muntos din partea de est. Valea arata ca un lac imens...În dimineata urmatoare, l-am sunat pe David. Ce nenorocire, am exclamat. Drumurile sunt înghitite de apa. Casele si câmpurile sunt inundate peste tot. Ce s-a întâmplat? Ce explicatie ai pentru atâta ploaie? Vocea de la celalalt capat al firului a ramas tacuta , pret de câteva clipe. Asta e problema, spuse David. Asta e partea de rugaciune despre care nu m-am lamurit înca.... Când eram tânar, spuse el, batrânii din tribul nostru mi-au transmis secretul rugaciunii. Secretul consta în aceea ca, atunci când cerem ceva noi recunoastem ca nu avem acel lucru. Continuând sa cerem, nu facem nimic altceva decât sa oferim putere lucrurilor care nu se vor întâmpla. Calea de legatura între om si fortele acestei lumi începe în inimile noastre....Am început sa simt cum este ploaia. Am simtit senzatia ploii pe piele. Stând în mijlocul cercului de pietre, mi-am imaginat ca ma aflu în piata din satul nostru, descult si scaldat de ploaie. Am simtit pamântul umed între degetele de la picioare. Am inspirat mirosul ploii emanat de peretii din paie si pamânt ai caselor din satul nostru, dupa furtuna. Am simtit ceea ce simti atunci când mergi prin lanuri de porumb care au crescut înalte pâna la piept, de la ploile abundente."

Cred ca aparitia acestei minunate marturii în cartea citata, este ea însasi raspunsul la rugaciunile altora de a întelege mecanismele neexplicate ale inundatiilor ce ne-au devastat în aceasta vara tara.
Iesind din reverie în pragmatismul nostru stiintific, sa ne reamintim ca prima ploaie artificiala a fost creata de o românca, Stefania Maracineanu, în anul 1934. Nu s-a decernat însa nici un premiu si nici un trofeu, fiindca rezultatul a fost doar apa de ploaie. În plus orice mare descoperire menita sa scoata omenirea din impas, s-a dovedit ulterior o arma neiertatoate îndreptata în contra omului.
Ulterior cei ce au patruns în paturile stratosferei cu baloane sau rachete meteorologice, au crezut ca natura este un partener docil, neînsufletit, fara personalitate si fara pretentii, care se lasa calcat în picioare sau în senile, fara drept la replica. Pe timp de seceta tarile îsi fura ploile peste frontierele netrasate ale vazduhului. Când pretul grâului scade, apar inundatii catastrofale si bursele se învioreaza. Paranormali de elita au dat tonul, si pentru a fi luati în seama au facut demonstratii publice de împrastiere a norilor, de oprire sau de dezlantuire a ploilor.
La noi, în 2003 în judetul Prahova, s-a facut publica truda specialistilor locali de a salva culturile de la grindina, prin trimiterea în stratosfera judetului a unor rachete meteorologice. Rezultatele au fost deplorabile, din incompetenta tintasilor, care ori trageau prea sus sau prea jos, ori încarcaturile nu detonau, ori depaseau hotarele judetene si explodau sub cer senin.

În Texas marii fermieri beneficiaza de tehnici catalogate de producere a ploii. Sunt disponibile chiar doua posibilitati. Fie dispersia din avion de pulberi fine, recuperabile la sol, în norii formati, care au patruns în spatiul aerian al fermelor lor, fie prin montarea pe avioanele utilitare a unor arzatoare care expulzeaza gaze arse în nori. Prestatia este însa foarte costisitoare si se tarifeaza cu ora de zbor a avionului sau cu ora de ploaie.
Cearta pentru norii de ploaie ia turnura de razboi climato-logic, atunci când doua tari în egala masura ambitioase si speriate de seceta îsi disputa prioritatea apei de ploaie chiar pe linia de frontiera.

In aprilie 2005 câmpiile manoase ale Banatului au devenit teritorii navigabile, recoltele au fost distruse, animalele înecate, casele distruse. Dupa ce mai marii agriculturii românesti au început sa bata tobele speriind planeta cu recolte bogate evaluate la grâu, o luna mai târziu, au început calamitatile. Ploi diluviene cu debite pe care nici Dumnezeu nu le practica, de peste o suta de litri pe metru patrat în câteva ore, au cazut în judetele care si-o luasera în cap cu agricultura. Apele au atins cote de la 1 la 6 metri, acolo unde ratele abia daca aveau în ce se balaci. Pâraiele au devenit peste noapte artere navigabile, râurile interne au ajuns la debite fluviale.

Cele sapte milioane de tone de grâu evaluate ca ar urma sa intre în silozurile românilor, ar fi dat griji exportatorilor consacrati ai Europei. Românii - mâncatori de pâine la limita indecentei - cu tot ajutorul neprecupetit al sobolanilor, nu pot rontai anual decât trei milioane de tone de grâu. Contingentul de export autorizat de UE la cultura grâului pentru România, dupa sortarea si selectia manuala si numararea la doua mâini a boabelor, ar fi de 290000 de tone. Deci diferenta de aproape patru milioane de tone ar frisona orice conducator cu frica lui Dumnezeu.

Acum, dupa inundatii, linistea s-a restabilit, ne-am regasit conditia de importatori, mult grâu a fost aluvionat de ape, ce a ramas nu poate fi recoltat iar cel recoltat a mucegait, sau daca nu are mucegai, nu are nici gluten. Pentru recolta anului viitor nu vom avea nici macar grâu de samânta. Am ajuns, în sfârsit, la nivelul lumii europene civilizate, care cumpara cu felia nu doar salamul, ci si pâinea.
Spre deosebire de tsunamiul din Indonezia (271), la noi animalele domestice - învatate cu traiul îmbelsugat pe la casele românilor - au murit luate de viitura cu zecile de mii. Satele au fost maturate de pe vai. Mii de case au fost distruse sau avariate, dar Domnul care se gândeste de doua ori când ploua o data, se pare ca a ales doar locuintele ce fususera înaltate fara autorizatii de construire parafate, ca sa nu îsi puna autoritatile în cap.

Oricât de mari au fost pagubele, ele au ramas, în optimismul ipocrit al autoritatilor, sub procentul barbatesc de 1% din potentialul inepuizabil al tarii!
Marele exportator de grâu fara mustăţi si-a luat o grija de pe cap, având piata de desfacere asigurata.
Opiniile nu se delimiteaza satisfacator nici de religie, nici de meteorologie, pozitia cea mai sanatoasa este a celor care nu atribuie ploile si inundatiile nici Domnului si sfintilor sai, nici marilor puteri si tehnicii acestora de a-si procura pâinea cea de toate zilele. Ramâne zona neutrala, atotcuprinzatoare, a fericitilor saraci cu duhul.

Dupa ce Banatul a încetat sa mai fie fruncea, a urmat la doua luni Moldova. Mii de case au fost distruse, multe sate au fost sterse de pe hartile unde nici nu figurau, zeci de victime au urmat dezastrului condus cu maiestrie. Pentru ca reactia banatenilor nu a fost suficient de obedienta, runda a doua de inundatii din iulie-august a fost cu mult îmbunatatita. Apele au pornit în iures din munti pe vai, au spalat totul în cale, au distrus soselele de vis ale Moldovei, pregatind calea marilor investitorilor în autostrazi. Podurile au fost distruse, taind legaturile dintre oameni. Siretul s-a umflat cât Dunarea ca sa ceara, stie el de la cine, rang de granita. Numai Siretul, Prutul nu. Pentru a creea efecte de vis, viiturile se dezlantuie pe timp de noapte. În bezna si cu retelele de curent electric dezafectate bietii oameni se trezesc dimineata leganati de ape, în egouri noi noute.

Cei care cred în semne spun ca ploile lucreaza la bilantul porumbului, care ar fi scos din inanitie pe cei ce pierdusera grâul. Mai marii tarii îsi îmbarbateaza poporul, petrecând prin concedii, ca sa le dea o pilda optimista. Proportiile dezastrelor sunt diminuate, nu de alta dar Europa si-ar putea închide stavilarele înaintea românilor care vor sa treaca în Sengan dusi de viituri. O vorba buna, dar goala, o strângere de mâna la venire si una la despartire, truda vana pentru ziaristi si reporteri. Oricât ar fi de sinistrat românul nu trebuie descurajat. El se va simti din nou puternic ca o stânca, stavila în fata viitorului si viiturilor, va renaste la preturi europene, ca pasarea Pheonix din namol. Se roaga necontenit Domnului, dar a uitat ca pâna la Dumnezeu îl manânca sfintii.

A urmat sudul. Zonele de câmpie au ajuns sub apa. Grânarul a fost renovat, porumbarul e gol, cotetele pustii, animalele înecate, casele pline de namol. Autoritatile stau la pupitrul de comanda si dau amenzi fiscale si avertismente meteo. Brazda lui Novac înaltata de pelasgi, ca dig de protectie, a fost strapunsa, apele scurse din subcarpati au largit albiile sclerozate de nisip ale râurilor de sud.
Când nimeni nu mai avea nici o speranta ploile au gasit pe harta înca un perimetru neinundat: litoralul. Aici sunt obiective turistice, lacuri dulci si sarate, marea cât vezi cu ochii, aeroporturi si baze militare. Toate au fost inundate sub torenti si viituri. Singura care a scapat neafectata a fost celebra flota româneasca evaporata preventiv cu multi ani înainte.

Românii nu mai au glas, nu mai au de la cine cere sprijin, la doua saptamâni câte un val de inundatii, harta e caroiata de spirite nevazute, ploile sunt asezate cu mâna. Numai presa ne mai numara mortii, din dor de senzational. Am ajuns în septembrie si nu am reparat ce s-a demolat în aprilie. Contabilitatea are reguli precise, si nu se poate misca un leu pâna ce nu se cunoaste amploarea totala a dezastrului. Ca peste tot în lumea civilizata, ajutoarele pentru sinistrati ajung la potentati sau dispar din conturi. Statul vegheaza cu toti finantistii sa nu scape TVAul la donatii. A venit frigul dar autoritatile nu s-au decis cu ce sa înceapa. Conducatorii se lupta pentru functii, privilegii si salarii. Desigur la primavara vor începe cu toate fortele reconstructia tarii pentru a înfrunta alte inundatii.

Când tot namolul parea ca s-a sedimentat, ploile si-au amintit ca orice tara care merge prost are o capitala înfloritoare. În cazul nostru Bucurestiul. Asadar diluviu. Si a fost diluviu. Trei zile si trei nopti a plouat peste capitala, ca sa o spele de pacate si de praf. Oras de câmpie asezat la 60-90 de metri deasupra nivelului marii, Bucurestiul a experimentat cea mai eficienta inundatie din istoria sa recenta.

Conform unei gaselnite europene, Bucurestiul, pentru a intra în rând cu lumea, îsi declinase grijile legate de gospodarirea apelor unei firme frantuzesti de renume planetar. Inventia cu taxa lunara pe apa de ploaie pe care bucurestenii o plateau de ani buni, fara sa-i înteleaga sensul [190,(232)], acum aveau sa-si arate limitele. Banii au intrat direct în beneficiile firmei pariziene cu filiala de încasari la Bucuresti. Conform Contractului de la Trianon, apa de ploaie vine din cer si se scurge în pamânt, iar firma are obligatii fata de cetatean pâna la gratarul rigolei. Ce e sub gratar, e teritoriu românesc.

Daca apa balteste si nu se scurge repede: ori canalul e înfundat, ori taxa pe apa de ploaie a fost prea mica, ori locuitorii folosesc dusurile si chiuvetele pentru necesitati de igiena pe timp de ploaie, lucru strict interzis în tarile civilizate. Nici nu stim daca e de plâns sau de râs. Aflam, e si de râs si de plâns; unii râd si altii plâng.

Nimeni nu cunoaste contractul care desi e bilingv cuvintele acestea vor fi ascunse si pecetluite pâna la timpul sfârsitului printr-o clauza de confidentialitate, precum cartea lui Daniel (12,9). Primarul capitalei nu iese din birou fiindca nu stie sa înoate, si nu îsi da demisia ca sa nu îsi lase alegatorii balta. Compania cu pricina nu intervine, fiindca nu are nici mijloace, nici motive, iar sinistratii capitalei apeleaza pompierii, scafandrii si salvamarii.

Masinile plutesc pe strazi, oamenii circula pe saltele pneumatice, carosabilul se scufunda, subsolurile sunt complet inundate, fosele septice si haznalele s-au înfratit cu fântânile si piscinele. Locuintele construite fara autorizatie de la primarie cad de buna voie. Cât despre locuitori, sunt români si se descurca ei!

Statul îsi ajuta contribuabilii ajunsi la ananghie, cu fonduri de la Rezerva de stat. Rezerva de stat se umple imediat de la Sanatate, care se fortifica cu bani luati de la Învatamântul reînvigorat instantaneu din bugetul Armatei, care primeste noi resurse din contul Regiilor statului, completat rapid înainte de a se goli, de la Asigurari sociale, fonduri ce nu se termina niciodata fiind alimentate din Rezerva de stat. Si uite cum un leu face minuni financiare doar plimbându-se dintr-un cont în altul, dintr-un oras în altul, dintr-un buzunar în altul, de la un an la altul! Când totul e recladit leii se întorc grasi si frumosi fiecare de unde a plecat.
Dumnezeu a hotarât sa dea o lectie de eficienta marilor mestecatori de fonduri din administratia statului român care acum au gasit motive noi sa-si mareasca lefurile si sa puna taxe si impozite nemaiauzite.

Nu uitati ca tot raul e spre binele altora caci românii vor avea o sursa neasteptata de venituri: economiile. Sute de autoturisme au fost luate de puhoaiele de apa si distruse. Proprietarii lor nu vor mai cheltui cu insuportabilele plinuri la benzinarie. Au fost distruse peste o mie de poduri, podete, podisti, punti. Ele vor suprima traficul o buna bucata de timp ceea ce va aduce alti bani în buzunarele românilor. Soselele sunt distruse pe mii de kilometri. Deci nu vor putea circula nici cei ce nu treceau peste poduri. Alti bani adunati la saltea. Plus economiile rezultate din reparatiile ce nu se vor mai efectua fiindca nu mai e nevoie de ele. Cine nu circula nu îsi distruge masina prin gropi si hârtoape. Zeci de kilometri de cale ferata au fost de asemenea distrusi si pregatiti pentru a fi livrati la fier vechi. Fierul vechi a fost dintotdeauna o inepuizabila sursa de venituri pentru români, basca biletele de tren care erau oricum foarte scumpe. Alti bani. Animalele înecate de viituri nu vor mai consuma furaje, taranii se vor odihni si ei pâna la primavara fara grija nutretrilor. Fara porcii mustind de grasime, fara cotete si fara gaini, nu vor mai avea oua care sunt atât de îmbibate în colesterol. Înca doua luni de inedia si vom intra în postul Craciunului, patruzeci de zile de pauza alimentara! Apoi sarbatorile de iarna vor trece repede si fara excese, în primavara toti vom începe cura de urzici, leurda, stir, stevie, loboda, spanac. Totul din flora spontana, verde, crud, proaspat si gratuit! Numarând zilele pe raboj, fiecare familie va avea timp sa stea la cozi si sa achite impozitele fara întârzieri, si ele majorate magareste. În sfârsit mult asteptatul post al Pastelui, înca patruzeci de zile! Dupa care vom fi siguri ca am iesit din iarna purificati, cu sufletele curate, pline de speranta.

Exact la noua luni si o ora de la data calamitatilor, sosesc pe grafic ajutoarele prietenilor comunitari. Cu precizie de ceas elvetian, dupa ce birocratia europeana a fost parcursa pe orizontala si pe verticala, cu control pe cele doua diagonale principale. Si pentru ca rezultatele au coincis, fondurile au fost deblocate si ajutoarele au sosit prompt. Corturi, pleduri, prelate, cizme, pelerine, umbrele, fulgarine, galenti, saltele, saltelute, tot ce îti doresti.

Cu încredere în viata si în electorat, conducatorii vor face iarasi vizite de lucru cu gândul la recolta neimpozata de coacaze a taranului român, cu care îsi omeneste traditional musafirii. Nimeni nu va mai cunoaste chinul obezitatii si stresul bulimiei.
Iata ce pachet important de avantaje a cazut prin grija cerului, de la tatal ploii, asupra noastra, care acum ne pregateste pentru noi încercari! Ca sa nu mai vorbim de substantele cazute din cer odata cu apa de ploaie, care recuperate si identificate pot descifra patentul folosit si pot fi returnate sfintilor producatori pentru reciclare.

Românii se roaga în masa lui Dumnezeu si privind simultan catre icoanele asezate pe peretele de la rasarit. Deodata s-au prins: ŞURA.
Eseu aparut in volumul Capcana ingerilor, Editura Miracol.