|
Lecturi on line Deşi prezentă pretutindeni, de la algebra booleană (0,1) la expansiunea şi comprimarea Universului [150,(14)], dualitatea yin-yang nu şi-a desăvarşit incă perfecţiunea. Pe alocuri, la diferite nivele, primării, popoare, state se mai lasă observat cate un eşec dizgraţios. Partajaţi fără milă in oameni yin-femei şi oameni yang-bărbaţi semenii noştri nu incetează să se mărunţească intre ei fără milă şi fără minte. Terminand cu fizica, metafizica, logica, paralogica, ştiinţa şi neştiinţa mai rămăsese politica şi armata. Politica se aliniază greu. Sunt prea puţine, doar două tabere, adică două partide, doi preşedinţi, două secretare, la at?ta fantezie şi emulaţie gastronomică. Apărute cu sutele, partidele au inceput apoi să se sature şi cu timpul să dispară fie in opoziţie fie in inaniţie. Deci tot două variante. Cele rămase, incă numeroase, s-au impărţit deocamdată in trei grupuri: de centru, de stanga şi de dreapta. Armatelor le-a fost mai uşor, ele au optat din start pentru două ipostaze: inamici şi aliaţi. Dar şi amiciţiile şi duşmăniile derivă din considerente politice. In consecinţă s-a luptat mult şi fără rezultate pentru depolarizarea armatei. Moft. Din prima oră de instrucţie, de la general la recrut, toată trupa repetă in uniformă, chiar şi cand merge: stang, drept, stang, drept, fără a se decide de partea cui să o dea. Nu mai era decat o singură soluţie dezorganizarea sau desfiinţarea armatei. Aici noi suntem fruntaşi, in grad. Odată civiliţi, militarii lăsaţi la vatră, pot face cată politică vor. In timp, furia stang-drept, la stanga, la dreapta s-a extins ca o eczemă. A fost semnalată la inceput in Bucureşti. Populată cu două milioane de locuitori şi opt sute de mii de autovehicole, capitala a devenit din ce in ce mai aglomerată. Salvarea a venit nechemată tot din partea unui fost militar care dacă nu şi-ar cheama picioarele cand merge, stang-drept, stang-drept, ar păşi ori numai cu unul, ori numai cu celălalt, şi s-ar invarti in cerc. Salvatorul aşadar, deprins cu saltul in cap, in piscine, mări, gropi sau oceane a dat imediat soluţia: Impărţim toate străzile in trei părţi, nu de-a latul, ci de-a lungul, ca pe partide. O zonă de centru, una de stanga şi una de dreapta. Intre ele ziduri, garduri, paravane, borduri, stabilopozi; după puterile bugetelor locale. Cine trece peste zone plăteşte cu viaţa şi nu are nimeni nici un regret. Chiar şi familiile işi lasă victimele acolo spre a servi de exemplu obştei. Deci pe centru trec tramvaiele, ca paşalele, cate şase pe oră. Pe marginile de stanga şi de dreapta se inghesuie şi se zobesc sutele de mii de maşini care mai pot incă porni dimineaţa. Metoda este imperială. Adică nu se interesează nimeni de consecinţe. Toţi merg buluc, unii prin stanga, alţii prin dreapta, ca in politică. Nimeni nu mai poate trece dintr-un partid in altul, decat la capătul străzii, bulevardului, uliţei. Genială imbecilitate. Dar nimeni nu o mai poate coti! La 10-15 minute cate un vatman trece cu degetul mare de la mana dreaptă lipit de varful nasului, fluturand voios din celelalte patru, la şoferii care işi mănancă ciorba de pranz la semafor. Nimeni nu observă, nimeni nu vede, nimeni nu vine la inmormantarea celor călcaţi. Calvarul incepe dimineaţa. Cine locuieşte intr-un bloc de dreapta şi trebuie să o apuce la stanga, a incurcat-o. Dar in mod egal şi nepărtinitor sunt pedepsiţi şi cei ce locuiesc pe stanga cand seara vin acasă de la muncă pe dreapta. Noi le-am dat investitura şi Dumnezeu le-a luat minţile. Văzand că bucureştenii tot mai circulă, eczema s-a intins. A ajuns acum pană la Otopeni. Aici ceva ce l-ar face KO tehnic şi pe Păcală. De la un capăt la celălalt, pe strada ce taie in două oraşul-comună, s-au aşezat in şir compact nişte stabilopozi inalţi de un metru. Ce balci! Nici in nopţile de coşmar intens din talpa iadului, Scaraoschii n-ar fi putut inventa ceva mai drăcesc pentru a-i invăţa pe oameni politica de stanga sau de dreapta. Pentru localnici calvarul e abia la inceput dar pentru oficialii ce trec in limuzine fie la aeroport, fie de la aeroport, e o delectare să observe cum otopenenii nu-şi revin din perplexitate. Trebuie că e vorba de un virus, de boli au mai suferit demnităţile romanilor dar s-au vindecat. Oare omul, omul simplu, omul cel de toate zilele, nu mai are nici o importanţă? Nu-i ajunge că a fost sărăcit, prostit? Acum trebuie desconsiderat, scuipat, călcat? Doar, doar se va retrage cu demnitate sub pămant pentru a scăpa de politicieni şi de primari infestaţi? Aşa o fi in Europa? In intersecţii şi in faţa pieţelor aglomerate (Rahova) au apărut obstacole, insule şi gibraltare betonate care te ţin la semafor nemişcat pană te identifică toţi sateliţii! Dacă sporeşte parcul auto, ei ingustează străzile! Dacă creşte cilindreea, ei reduc viteza permisă! Dacă işi cresc accizele la benzină, işi opresc şoferii să mai circule! Chiar toţi or fi bezmeticit, sau numai ai noştri? Să revenim cu picioarele pe pămant. Nici o desfăşurare de evenimente, oricat de firească sau paradoxală, nu este intamplătoare. Ea survine pentru a umple un gol de potenţial energetic pe care aceeaşi actori l-au creat inainte. Nimeni nu cade decat după ce a urcat, nimeni nu uită decat după ce a ştiut, nimeni nu vomită decat după ce a mancat, nimeni nu iubeşte decat după ce a urat. Grija divinului este ca fiecare să se bucure de iubirea lui Dumnezeu şi atunci oricine a căzut poate din nou să urce. Cei copleşiţi de uitare pot din nou să afle. Cei ce se urau să se poată iubi iarăşi. Pentru că ochii noştri nu mai vedeau fericirea, piepturile noastre nu mai percepeau bucuria, vorbele noastre nu mai rosteau dreptatea, oamenii pe care ii alegem de manageri, ne invaţă acum să preţuim ceea ce altă dată ni se părea insuportabil. Să le mulţumim aşadar, pentru că Dumnezeu are planuri mari cu fiecare dintre noi şi dintre ei. |
| Daca tot esti aici arunca o privire si la: | |||||||||
|
|
| |||||||
|
|
|||||||||
Copyright 2005-2018 © Editura MIRACOL SRL