|
Lecturi on line Pentru a devia gandirea omenească de la taina creaţiei, zeii au inspirat oamenilor teoria evoluţionistă. Fantoma darwinistă menită să intreţină himera evoluţiei sub presiunea factorilor de mediu, incă mai bantuie pe piaţa ştiinţifică, deşi descoperirea ADN ului şi implicit a canonului genetic de la care nici o specie nu abdica, s-a dovedit literă de lege. Orice atitudine aţi ales in balanţa creaţionism - evoluţionism opţiunea vă aparţine, dar vă invit să analizăm cat de bine este adaptat la mediu omul, adaptare care ar justifica deplasarea sa dintre liane spre universitate. In plină evoluţie social-tehnologică omul se depărtează chiar şi de ideea de adaptare la mediu nu numai de conţinutul ei. Cea mai bună dovadă poate servi adevărata adaptare la mediu pe care o demonstrează vegetaţia şi animalele. Copacul iubeşte mediul şi mediul il iubeşte pe copac. Se includ unul in celălalt. Copacul se infrăţeşte cu pămantul, cu aerul, cu soarele, cu ploaia. Se lasă imbrăţişat, alintat, spălat. Dacă pămantul se prăvale luat de o surpătură, copacul nu fuge iepureşte şi nici nu se catapultează, ci işi insoţeşte prietenul la moarte. Omul se fereşte de soare, caută umbra, nici umbra nu-i place şi tanjeşte după soare, si trebuie aer dar se fereşte de vant. Nu supravieţuieşte fără apă, dar se ascunde de ploaie. Dacă alunecă intr-un rau se duce la fund, dacă pluteşte, apele il duc la vale. Omul nu poate inota ca peştii in aval sau in amonte, la adancime sau la suprafaţă fiindcă apa nu i se potriveşte, e prea rece, prea caldă, prea adancă sau prea mică. Nu poate inota in mare sau in ocean, dincolo de geamanduri. Ca să reziste in apa mării trebuie să-şi facă o plută şi dacă nu se scufundă moare de sete. Nu se poate hrăni cu plancton fiindcă nu-l bănuieşte şi nici cu peşte fiindcă nu-l poate prinde. Nu se poate apăra de rechini şi nici de uragane. Cat timp poate supravieţui un om intre talazuri? Işi poate procura el hrana? Se poate inmulţi? Işi poate educa progeniturile? Se lasă repede dovedit de efort şi renunţă, depunandu-se pe panoplia dezadaptării. Mediul acvatic ii este peştelui mamă, tată, frate, prieten. Omului nu. Dacă vrea să-şi schimbe mediul şi sapă galerii subterane o face nu ca să-şi ducă viaţa ci ca să-i fure pămantului bogăţiile. Pămantul ii simte rapacitatea şi il ineacă, il sufocă sau il ingroapă pentru totdeauna. Cartiţa sapă şi ea galerii dar o face ca să trăiască, şi pămantul o rabdă. Nici o cartiţă nu moare strivită de pămant, ea este adaptată, iubeşte pămantul, il afanează după puterile ei şi pămantul o iubeşte la randul lui şi o hrăneşte. Cand face escavaţii omul nu ajută pămantul cu nimic, ci doar il umple de răni, eczeme şi cicatrici. In deşert se rătăceşte, de pe stanci se prăvăleşte, la poli degeră şi ingheaţă, in mlaştini se scufundă. Nimic nu-l impiedică să-i desconsidere pe adevăraţii localnici, şi ca oricărui nou venit, nimic nu-i starneşte admiraţia, nici scorpionii şi şoparlele, nici caprele negre şi condorii, nici focile şi urşii polari, nici melcii şi mormolocii. Ce elemente de adaptare poate scoate la licitaţie omul pe timp de iarnă, in mijlocul troienelor de zăpadă, dacă i se infundă termoficarea? In aer omul este adaptat şi mai puţin. Deşi il consumă respirand, omul nu poate zbura, nu se poate inălţa in văzduh, nu poate sări din copacii inalţi sau de pe crestele munţilor, fiindcă aerul nu-l ajută. Aerul nu are incredere in om, nu i se arată, i se strecoară printre degete. Omul prinde aerul in recipiente, il comprimă, il chinuie la rece sau la cald, il poluează neglijent. Nici o altă specie nu batjocoreşte aerul, doar omul o face. Păsările sunt adaptate şi infrăţite cu aerul care le pătrunde pană in măduva oaselor. Aerul le ajută să urce sau să coboare, le hrăneşte cu gaze, le răcoreşte la umbra norilor. Puii lor in cateva săptămani işi iau brevetul de pilot. Copiii de aceeaşi varstă nu s-au dezmeticit incă din scutece. Un musafir care nu cunoaşte casa, se deosebeşte de gazdă prin stangăcia cu care se mişcă prin locuinţă, se impiedică de sofale, varsă vazele, sparge vesela, pătează covoarele, nu găseşte scrumierele, stropeşte pereţii, in plus este preţios şi pretenţios. Ce i se oferă nu il satisface, iar dacă ceva ii place, uită că e musafir, devorează tot şi mai cere şi pentru a doua zi. Aceeaşi atitudine o are omul şi in mediu. Trăieşte intr-un ambient pe care nu-l inţelege, nu-l cunoaşte şi nu-l iubeşte. Ce ii place devastează, in compensaţie distruge ce nu-l interesează. Omul nu-şi iubeşte locul in care trăieşte, nu s-a născut aici, nu are prieteni din copilărie, este doar oaspete nepoftit ce abuzează de o gazdă răbdătoare. Animalale nu se imbracă fiindcă sunt adaptate la mediu. Iarna sau vara ele işi reglează părul, blana, puful aşa incat să le fie numai bine. Omul nu ar rezista fără haine confecţionate, de aceea cel care a intermediat vizita omului pe pămant a avut grijă să-l imbrace din prima clipă. (Geneza 3,21) "Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele, şi i-a imbrăcat cu ele." Parte integrantă din mediu, vlăstare ale păm?ntului, apei şi aerului, animalele convieţuiesc in lanţ trofic unitar. Se devorează conform legii firii, dar nu se desconsideră reciproc. Işi respectă ciclurile de inmulţire pentru ca hrana să nu se termine. Proliferează chibzuit, fără excese şi patimi, ca să aibă urmaşi puternici şi sănătoşi. Oamenii işi probează dezinteresul faţă de mediu ca nişte musafiri care in culmea petrecerii ?ţi inundă locuinţa sau iţi aprind bucătăria. Ei se inmulţesc indiferenţi la consecinţe, fiindcă nu le pasă nici de mediu, nici de specie. Omul nu aude ca animalele, are mirosul la limita ridicolului, vede o treime din viaţă, cand prea de aproape, cand prea de departe. Animalele pămantului sunt mult mai adaptate. Simţurile lor nu le trădează, iar ele nu işi batjocoresc propriile simţuri, cum fac oamenii, pentru că ele iubesc viaţa iar natura nu le oferă proteze. Animalele nu se imbată şi nu se cotonogesc prin baruri, işi respectă partenerul de viaţă şi teritoriile. Cine greşeşte, plăteşte sau fuge, dar nu contraatacă prin avocaţi. Omului i s-a atrofiat pană şi capacitatea de a se apăra de semeni. Işi pune avocaţi, care şi ei sunt oameni şi işi trădează clienţii pentru a-şi dubla profitul. Omul nu are rude pe Terra, iar statutul de musafir transpare din comportamentul său dezinteresat de zi cu zi. Nici un animal nu se deplasează cu mijloace de transport, sau abuzand de alte specii. Cei caţiva oameni care mai pot merge pe jos zile i?ntregi, globtroterii, işi fac titluri de glorie cu contoarele de paşi legate la glezne. Toate animalele şi plantele sunt adaptate la ciclul zi-noapte, la care se aliniază necondiţionat. Omul insensibil la parametrii Păm?ntului işi face orar propriu de veghe-somn. Animalele nu omoară decat pentru a se hrăni, conform meniului stabilit de Dumnezeu, iar in unele cazuri, intr-un total respect pentru viaţă, se hrănesc fără să ucidă, doar ?nghit. Oamenii se măcelăresc copios intre ei, apoi se m?ndresc că au depăşit faza canibalismului şi nu se ating de nici o ciozv?rtă. Omul dezavuează hrana vie, netehnologizată. Nici o altă specie nu are nevoie de bucătării şi bucătari. Plantele sunt at?t de adaptate la mediul de parcă ar fi zidite ?n el. Culeg şi valorifică fiecare picătură de apă, folosesc orice boare de v?nt pentru polenizare, caută soarele pentru fotosinteză şi ştiu c?nd vine ziua şi c?nd cade noapte ca să-şi deschidă florile. Animalele iubesc păm?ntul, r?urile, munţii, văzduhul. Zburdă pe c?mpii, pe pov?rnişuri, se caţără, zboară şi se scufundă. Fără grija zilei de m?ine şi fără regretul celei de ieri. Animalele nu se rătăcesc precum păţesc adesea oamenii, păsările fac naveta fără greş ?ntre cuibul de iarnă şi cel de vară la mii de kilometri. Păm?ntul, aerul şi apa, animalele şi plantele, au rămas ?n continuare tolerante faţă de om, consider?ndu-l doar un musafir necioplit şi nepoftit, care a venit ?n vizită pe Terra şi a uitat să mai plece. Singure stihiile naturii, mai intransigente de felul lor, dau lecţie după lecţie oamenilor, pe toate meridianele, apoi oblojesc cu grijă rănile, pricinuite colateral, florei şi faunei. Chiar şi la potop, Dumnezeu nu a avut nimic personal ?mpotriva plantelor sau animalelor, pe care le-a salvat cu grijă, av?nd ca obiectiv explicit doar exterminarea speciei de musafiri. Dacă omul zboară ca păsările, o face să-şi spioneze sau să-şi distrugă semenii. Dacă se scufundă ?n ocean, stă la p?ndă şi scufundă vasele ce transportă mărfurile negustorilor. Plantele şi animalele i-au fost prezentate omului de Dumnezeu, ca la o expoziţie de frumuseţe: (Geneza 2,19) " Domnul Dumnezeu a făcut din păm?nt toate fiarele c?mpului şi toate păsările cerului; şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele. Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor c?mpului; dar, pentru om, nu s-a găsit niciun ajutor, care să i se potrivească." Şi-a făcut cu greu c?ţiva prieteni: c?ini de pază, cai de povară, păsărele c?ntătoare pentru a-ţi alina dorul de casă, vaci de lapte, găini pentru ouă, dar i-a trădat pe toţi ademenindu-i pe grătar. Arta de a trăi ?n armonie cu v?ntul şi apa, FENG SHUI, ?şi pierde originile ?n urmă cu cinci mii de ani [205,21]. Este ne?ndoios că e vorba de o amplă iniţiere cu material didactic din care nu lipseau busola şi cele opt trigrame, observate prima dată pe carapacea unei broaşte ţestoase. Omul a fost instruit la toate capitolele, dar poate cursul a fost prea intensiv: [6,VIII,1] "Azayel i-a mai ?nvăţat pe oameni să facă săbii, cuţite, scuturi, platoşe şi oglinzi; el le-a arătat cum să facă brăţări şi podoabe, cum să folosească vopselele, arta de a ?nnegri spr?ncenele, de a folosi pietrele preţioase şi tot soiul de spoieli, astfel ?nc?t oamenii s-au stricat. Nelegiuirea s-a ?ntins; depravarea s-a ?nmulţit, creaturile ?ncălcau orice ordin şi distrugeau tot ce le ieşea ?n cale. Amazarak i-a ?nvăţat tot felul de vrăjitorii, de farmece şi ?nsuşirile rădăcinilor. Armers i-a ?nvăţat arta de a dezlega vrăjitoriile. Barkayal i-a ?nvăţat arta de a urmări stelele. Akibeel i-a ?nvăţat semnele. Tamiel i-a ?nvăţat astronomia. Şi Asaradel i-a ?nvăţat mişcările Lunii. Şi oamenii pe punctul de a pieri, au murmurat şi glasurile lor s-au ridicat p?nă la cer." De atunci exploatează toate resursele cu care ?l serveşte mediul, fără temeri sau regrete, pentru a-şi deconspira statulul de musafir al Păm?ntului. Condamnat la evoluţie, apăsat de o nostalgie pe care nu şi-o poate explica şi cu o dorinţă nedisimulată spre altceva, omul şi-ar abandona cu dragă inimă planeta, fiindcă are vocaţia emigrării. Pentru viaţa ?n cosmos este ?nsă şi mai nepregătit. Neadaptat, ne?ncrezător şi lipsit de apărare ?n faţa unei naturi ostile şi necunoscute, omul şi-a ?ncropit o armură tehnologică ne?nsufleţită care ?l ajută ?n supravieţuire şi ?i crează iluzia că domină. Dar c?nd prietenii săi de tinichea ruginesc, ?şi epuizează bateriile sau cineva le taie curentul, omul răm?ne din nou singur şi neajutorat, hărţuit de toţi de la protozoarele din apă la ţ?nţari, de la purici la rechini, de la şerpi la feline. [160,(97)] "Nici un animal ?n afară de om nu-şi susţine existenţa ?n mod nemijlocit cu ajutorul unor obiecte, instrumente, accesorii aşa cum o face omul, ?ncep?nd cu primele clipe de viaţă şi termin?nd cu pomenile şi parastasele post mortem. Iată o listă succintă cu c?teva articole şi practici mai vechi sau mai noi ce facilitează şi ?ntreţin, pentru a putea elimina, viaţa omului: Scutece, suzete, costumaşe, lenjerie, haine, mănuşi, ?ncălţăminte, poşete, borsete, rucsacuri, geamantane, papuci, aparate ortodontice, plombe, implanturi, proteze dentare; extracţii, ctomii, amputări, transplantări de organe, aparate ortopedice; ochelari (de soare, de vedere, de aproape, de departe, ?n ultraviolet, ?n infraroşu), peruci, s?ni cu silicon, bastoane pentru orbi; seringi, perfuzoare, transfuzoare, clisme, dialize; stimulatoare cardiace; ventilatoare, vibratoare; instalaţii şi accesorii pentru duş sau baie; prezervative, sterileţi, tampoane, accesorii gonflabile; măşti chirurgicale, comprese sterile, gutapercă (90), măşti de gaze, măşti de oxigen, măşti de carnaval; dispozitive de aprins şi de stins focul; chei, lacăte; telefoane, computere, parole, radiouri, sateliţi, televizoare, instalaţii şi dispozitive pentru preparat hrana; mijloace de transport terestru, extraterestru, maritim, fluvial, aerian, submarin, subteran; accesorii de ?not; ziare, cărţi şi cărţi de vizită; animale şi dame de companie; gărzi de corp, scutieri, arme, secretare, majordomi, servitori; locuinţe (bordeie, tranşee, cazemate, buncăre, şandramale, magazii, barăci, corturi, igluri, bungalouri, case, vile, blocuri, hoteluri, zg?r?ie nori, apartamente, cămine, creşe, cantine, şcoli, universităţi); coşciuge, testamente, locuri de veci, incineratoare, cimitire. Oare ce speranţă de viaţă i-ar răm?ne omului dacă nu ar avea acces la această recuzita vitală şi mortuară, de care a devenit at?t de dependent?" Toată această tehnologie inspirată din afară de cei care l-au adus pe păm?nt, nu a avut alt efect dec?t o şi mai mare ?ndepărtare de mediu. Dacă se ?nt?mplă vreodată să supravieţuiască un om fără dotarea menţionată este urmărit cu stupoare. Tarzan devine subiect de televiziune, serial sau best seller, despre care se citeşte veacuri la r?nd. Nici Om nici animal, această fiinţă ?ncăpăţ?nată ?şi aşteaptă resemnată sf?rşitul sau salvarea fără a şti de unde vor veni ele. ?n ciuda acestor argumente o populaţie de maimuţe pe deplin integrate ?n mediu a fost aleasă să marcheze punctul de plecare de unde omul şi-ar fi ?nceput cursa de sfidare a mediului ?nconjurător, sub pretextul că se adaptează evolu?nd prin dezadaptare. Aparent imposibilă, evoluţia omului la maimuţă a fost exclusă cu argumente ştiinţifice. Dar şi creaţia omului a fost respinsă din lipsă de ... argumente ştiinţifice. ?n asemenea situaţii adevărul este ?ntotdeauna la mijloc. Argumente pe c?t de ştiinţifice pe at?t de artistice găsim ?n Epopeea lui Ghilgameş (253). |
| Daca tot esti aici arunca o privire si la: | |||||||||
|
|
| |||||||
|
|
|||||||||
Copyright 2005-2018 © Editura MIRACOL SRL